PROGRAMUL SECTORIAL COMENIUS

Mobilităţi individuale – Formare continuă pentru personalul implicat în educaţie din învăţământul preuniversitar

Le "Grand Tour” en Europe: art, paysage, jardins, créativité, innovation

Porto, Portugalia, 22-26 august 2011

   Orașul portughez Porto a reprezentat locul ideal de întâlnire pentru cei 18 participanți (din Italia, Spania, România) la stagiul de formare cu o temă deosebit de generoasă ”Le "Grand Tour" en Europe: art, paysage, jardins, créativité, innovation”, desfăşurat  în perioada 22-26 august de către Associazione Laboratorio del Cittadino Onlus, Castiglione del Lago din Italia, formator fiind doamna Mariella Morbidelli. Participarea mea la acest stagiu a fost posibilă datorită celor două surse de finanţare: Comenius-LLP - Programul de Învățare pe Tot Parcursul Vieții, respectiv Fondul  Social European-POSDRU. Au fost cinci zile de vizite, de studiu și experimentare, de socializare între cursanții proveniți din spații de cultură diferite, dar și de dezbateri, schimburi de idei și experiențe în cadrul atelierelor de lucru. Programul a fost dens, dar cu o puternică încărcătură emoțională.

   Porto, oraș cosmopolit, dar în același timp cu un puternic iz tradițional, ne-a uimit cu pitorescul și splendorile sale. Beneficiind de un ghidaj profesionist, ne-am îmbogățit sufletește și intelectual prin vizitarea unor obiective-simbol ale orașului: cartierul Ribeira, centru istoric, cu case pitoresti presarate în jurul portului, Biserica Sao Francisco, lacaș gotic împodobit cu sculpturi baroce, catedrala Se, ce domină orasul cu alura sa impunatoare, gara Sao Bento (fostă mănăstire) decorată cu azulejos, capodopere în alb și albastru, Palatul Bursei, Turnul Clericilor, Fundația Serralves (muzeu, parc, centru cultural), Palatul de Cristal cu splendidele sale gradini ce amintesc de parcurile renascentiste italiene etc.  

Croaziera pe Rio Douro ne-a oferit posibilitatea de a admira frumusețile orașului si podurile sale spectaculoase din postura de ”navigatori”, iar participarea la un spectacol de fado ne-a transpus în atmosfera sa boemă. Inclus în periplul nostru, orașul Guimaraes, viitoare capitală culturală europeană în 2012, dar și leagăn al națiunii portugheze, este dominat de castelul medieval de sec. X, dar se mai poate mândri si cu alte monumente istorice și de arhitectură: Vila Flor, Biserica do Carmo, monumentul Salado etc.

   Stațiunea Vila do Conde ne-a uimit, de asemenea, prin bogăția tradițiilor și a frumuseților naturale. Am putut astfel admira măiestria dantelăreselor la Bobbin Lace Museum (Muzeul  Dantelei), care ilustrează istoria acestei îndeletniciri tradiționale, am vizitat Museum of naval construction (Royal Customs House), apoi ne-am numărat printre ”membrii echipajului” unei caravele (reconstituire) din vremea marilor descoperiri geografice.

    Metoda aplicată de formator cu rezultate foarte bune a fost ”recherche-action-formation”, care a îmbinat armonios cercetarea, observația directă pe teren, studiul individual, toate informațiile obținute astfel fiind apoi trecute prin filtrul interior și interpretate prin prisma proprie, apoi împărtășite celorlați cursanți în cadrul atelierelor de lucru si discuțiilor libere. În cadrul atelierelor de dezbateri comune s-au punctat aspecte legate de diversitate și multiculturalism, s-au împărtășit experiențe profesionale specifice țărilor de unde proveneau participanții (Italia, România, Spania) și metode de aplicare a cunoștințelor dobândite prin acest stagiu în activitățile cu elevii, dar și experiențe dobândite prin proiecte anterioare ca o bază a unor posibile proiecte viitoare comune.

   Pentru mine a fost o experiență inedită această întâlnire dintre artă, istorie, peisaje și o voi împărtăși elevilor, părinților, colegilor, întregii comunități.

                   Prof. Monica Pescaru, Colegiul Tehnic ”Petru Poni” Roman

                                               

1 Decembrie 1918 - Ziua Naţională a României sărbătorită de elevii de la Grup Şcolar Industrial Construcţii de Maşini la Muzeul de Istorie Roman

Muzeul de Istorie Roman a fost gazda binevoitoare a activităţii dedicate Zilei Naţionale a României la care au participat elevii de la Grup Şcolar Industrial Construcţii de Maşini sub coordonarea prof. Monica Pescaru. Activitatea a fost structurată pe patru "paliere": discursul domnului primar Laurenţiu-Dan Leoreanu, ca reprezentant al autorităţilor locale, care a onorat invitaţia de a participa la această acţiune, discursul de tip academic al domnului cercetător dr. Liviu Brătescu de la Institutul "A. D. Xenopol" din Iaşi, care a surprins starea de spirit a opiniei publice româneşti înainte de Marea Unire şi a expus-o elevilor, discursurile cu suport imagistic (PPT) ale doamnei muzeograf Iulia Butnariu - "Remember 1 Decembrie 1918!" - şi ale d-rei prof. Monica Pescaru - "Marea Unire în imagini şi cuvinte", iar în final elevii au avut de răspuns la un set de întrebări în cadrul concursului cu premii în cărţi oferite de sponsorul activităţii - avocat George Lazăr. Elevii premiaţi au fost: Dîscă Ionuţ şi Postolache Liviu (a XI-a B)- locul I, Geangu Elena şi Dinu Ionela (a XI-a A) - locul al II-lea, Frenţ Daniela şi Vlaicu Oana (a XI-a A) - locul al III-lea.

APORTUL ROMAŞCANILOR LA EFORTUL DE RĂZBOI (1916-1918)

Nefiind plasat în zona cofruntărilor directe, totuşi Romanul n-a fost ocolit de cortegiul de suferinţe şi orori pe care orice război le aduce după sine. Populaţia de aici a resimţit din plin ce înseamnă moartea, prin pierderea celor dragi, boala, sărăcia, lipsurile, mizeria şi, ca orice român în vremuri de restrişte, fiecare a încercat să-şi aducă contribuţia la uriaşul efort de război depus de o ţară întreagă, de la cei care – pe front – au luptat, sacrificându-şi chiar viaţa, până la cei din spatele frontului ce au susţinut, după posibilităţi, aceste nevoi de război, fie că a fost vorba de donaţii, contribuţii, muncă voluntară, îngrijirea orfanilor de război sau adăpostirea refugiaţilor etc. Am aflat mai ales din paginile presei locale despre toţi acei romaşcani care, cu puţin sau mai mult, şi-au adus aportul lor material şi moral, la efortul general de război, ştiind că acest conflict, nedrept şi nefiresc în sine, urmărea o finalitate dreaptă şi firească istoric pentru români – întregirea ţării. „A da pentru armată – îndemna Ion Agârbiceanu prin paginile ziarului „Vestea Nouă” la care a colaborat – înseamnă a arăta că ai mult simţ de recunoştinţă faţă de aceea cari te-au mântuit; a contribui pentru trebuinţele armatei înseamnă a ajuta biruinţa finală. Cinstind pe cei care pleacă azi din nou la luptă, cinstim şi pomenirea sfântă a tovarăşilor lor, care au murit cu arma în mână la hotarele ţării. Ei vor vedea că nu au murit zadarnic ”.
Sfârşitul campaniei din 1916 a fost, se ştie, unul trist. A urmat retragerea în Moldova, realizată într-o relativă ordine şi disciplină în rândurile armatei, în dezordine şi panică pentru populaţia civilă. Dar pe măsură ce trupele române soseau în Moldova dinspre sud, dinspre nord şi est soseau trupele ruseşti, ce ajunseseră la aproape un milion de oameni. Aşadar, Moldova trebuia să găzduiască şi să întreţină, pe lângă propria ei populaţie, pe cea refugiată din Muntenia, pe cea evacuată din zona de operaţii a armatelor ruso-române, armata rusă însăşi, toată armata română; problemele cele mai mari erau ridicate de alimentare, de dificultatea organizării transporturilor şi lipsa combustibilului. Şi cum iarna extremă, foametea, lipsa de combustibil, de îmbrăcăminte nu erau de ajuns, s-a mai adugat şi molima teribilă a tifosului exantematic care, ajutat de aglomeraţie şi de lipsa de igienă a unei populaţii slăbită deja de alte lipsuri, a luat proporţii catastrofale .
Toate aceste greutăţi şi neajunsuri au lovit şi oraşul Roman, autorităţile locale încercând să facă faţă unei situaţii noi şi neprevăzute, care cerea soluţii prompte şi rapide. O activitate neobosită a depus Crucea Roşie din Roman, sub conducerea doamnei Cornelia Morţun, pentru organizarea şi dotarea spitalelor; de asemenea, infirmierele voluntare au îngrijit cu multă dăruire bolnavii şi răniţii. Energică şi voluntară, Cornelia Morţun era mereu prezentă în cele cinci spitale patronate de Crucea Roşie, dar mai ales în spitalul 242, unde se găseau bolnavii cei mai gravi. Ea coordona munca administrativă a filialei, se ocupa de distribuirea donaţiilor primite de la populaţie, făcea legătura cu organele ierarhice superioare şi cu misiunile medico-sanitare aliate, îndruma corespondenţa pentru ostaşii români căzuţi prizonieri. Tot din iniţiativa acesteia „s-a organizat în onoarea eroilor răniţi ce se află în căutare la spitalul Precista Mare din localitate o frumoasă serbare artistică urmată de un ceai”. Serbarea a avut loc în după amiaza zilei de Bobotează a anului 1917 şi „au participat la dânsa doamnele membre a Crucii Roşii şi personalul spitalului englez. Muzica militară a delectat asistenţa în tot timpul serbării cu arii patriotice, iar unii din ofiţeri şi grade în covalescenţă au declamat poezii. În timpul acestui festival s-a oferit răniţilor sandwichuri, torte, prăjituri, ceai şi vin”. Cu altă ocazie, un comitet de doamne de la Crucea Roşie, patronat de colonelul dr. Scurtu, a organizat serbări publice în Grădina Mare a oraşului cu scopul strângerii de fonduri pentru „ajutorarea răniţilor şi orfanilor din oraş şi judeţ”. Suma obţinută a fost de circa 80000 lei. Un sprijin important pentru Crucea Roşie a venit, aşa cum era şi firesc, şi din partea Episcopiei şi Protoieriei din Roman, din partea clerului ortodox. În acest sens, prin ordinul 1256 din 2 septembrie 1916, episcopul Theodosie cerea Protoieriei să aibă în vedere ca în fiecare biserică din judeţ preoţii să pună câte o cutie pentru Crucea Roşie, „îndemnând pe credincioşi de a da fiecare ceia ce va putea şi-l va lăsa inima în ajutorul răniţilor şi a familiilor celor morţi pentru patrie”. La finele fiecărei trei luni – preciza ordinul în continuare – banii se vor înainta la Protoieria Roman, care, la rândul ei, îi va preda la Cancelaria Sfintei Episcopii „după o anume listă spre a fi predaţi Societăţii Crucii Roşii”.
Biserica nu i-a uitat nici pe refugiaţii transilvăneni şi familiile celor mobilizaţi, în sprijinul lor episcopul cerând printr-un ordin similar celui amintit mai sus (nr. 1403 din 18 octombrie 1916), adresat protoiereului judeţului Roman, ca acesta să pună în vedere întregului cler nemobilizat din judeţ ca în fiecare lună, până la terminarea războiului, să dea salariul pe o zi pentru a se constitui astfel un fond pentru alimentarea unei cantine menite să dea hrană familiilor mobilizaţilor şi românilor transilvăneni.
De altfel episcopul Theodosie, alături de mitropolitul Pimen al Moldovei şi al Sucevei, s-a implicat activ, cerând preoţilor să colecteze bani şi îmbrăcăminte pentru soldaţi, a inspectat spitalele aducând alinare răniţilor şi a difuzat cărţi de îndrumare moral-religioasă în rândul acestora.
Din presa vremii aflăm că la Roman au funcţionat două cantine în perioada 20 octombrie 1916-30 iunie 1918, aflate sub „direcţiunea Comitetului regional”, pentru a veni în sprijinul familiilor celor mobilizaţi şi a refugiaţilor ardeleni, „în mare parte compuşi din intelectuali (învăţători, preoţi)” şi din ţinuturile ocupate. Cantinele au putut lua fiinţă „mulţumită concursului nepreţuit dat de George Kapri, prefectul judeţului”, secondat de domnii Alois Decker, primarul oraşului, Constantin Moşinschi, Popovici, Podaşcă, revizor şcolar, A. Laver şi Ch. Ştefănescu. Fondurile proveneau din donaţii şi cotizaţii lunare, precum şi din subvenţiile acordate de ministere, între care Ministerul Industriei, care a trimis un ajutor prim de 5000 lei, dar mai contribuiau, de asemenea, Societatea „Familia Luptătorilor” cu 2000 de lei lunar, „Uniunea Evreilor Pământeni” cu 3000 de lei lunar, Camera de Comerţ şi Sfatul Negustoresc (din donaţiile şi cotizaţiile comercianţilor şi industriaşilor) cu 2000 de lei lunar. Cantina numărul 1 a intrat sub administrarea lui A. Laver, iar cantina numărul 2 – administrată de V. Aronovici, preşedintele Camerei de Comerţ, Isidor Bring, preşedintele Sfatului Negustoresc, Lazăr Blecher, C.L. Dimitriu, membru al Camerei de Comerţ. Mult zel şi energie pentru bunul mers al cantinelor au depus şi domnii Alexandru Delimarcu, casierul „Familiilor Luptătorilor”, care, pe lângă subvenţiile acordate, asista în persoană la distribuirea alimentelor şi Iancu Avram. Alimentele se distribuiau pe baza unor carnete eliberate de Prefectură, în care se preciza numărul membrilor fiecării familii, norma stabilindu-se, firesc, după numărul persoanelor care compuneau familia celui ajutorat. Distribuirea alimentelor se realiza în zilele 1, 7, 15 şi 22 ale fiecărei luni la sediul cantinelor din strada G. Asachi şi Elena Doamna. Pe lângă alimentele în natură – pâine, carne, fasole, cartofi, făină, ceapă etc. – s-au mai distribuit şi ajutoare băneşti, iar în localul Şcolii de Meserii era amenajat un adăpost pentru dormit şi se oferea zilnic hrană refugiaţilor. Greutăţile nu au întârziat să apară însă, fondurile nefiind suficinte pentru a acoperi nevoile celor asistaţi în condiţiile în care numărul lor creştea, iar al celor care plăteau cotizaţii scădea, ceea ce l-a determinat pe prefectul Kapri să lanseze un apel adresat „tuturor persoanelor din oraş şi judeţ care au încetat a mai plăti cotizaţiunile lunare cantinei ce funcţionează în oraşul Roman pentru populaţiunea săracă şi a familiilor mobilizaţilor” să contribuie în continuare pentru binele a patru mii de suflete. „Sunt interpretul acestor patru mii de suflete pentru a vă ruga să depuneţi în contra chitanţelor casierului cantinelor d-l Cristea Ştefănescu achitarea sumei datorate. Nu mă îndoiesc – se spunea la finalul acestui apel – că-i veţi privi cu aceeaşi dragoste şi solicitudine şi vă mulţumesc cu anticipaţie.” Pentru că sumele provenite din cotizaţiile lunare nu erau suficinte pentru aprovizionarea cantinelor cu noi stocuri de alimente pentru iarnă, membrii comitetului pentru ajutorarea familiilor mobilizaţilor şi săracilor refugiaţi, întruniţi duminică, 16 iulie 1917, în reşedinţa lui V. Aronovici, au decis să acorde bani sub formă de împrumut.
Tot în beneficiul familiilor refugiaţilor şi mobilizaţilor Asociaţia Generală a Presei Române a organizat serbări în parcul oraşului în zilele de 22 şi 23 septembrie 1917 ce au cuprins teatru, dansuri, cu un număr de dansuri ruseşti executate de d-ra Malisof şi d-l Constant, jocuri, bufet, bodegă, plimbări cu barca, tombolă, preţul fiind de 2 lei de persoană. Serbările au primit un sprijin preţios şi din partea autorităţilor.
În noiembrie 1917 regina Maria şi principesa Elisabeta au inclus în programul lor de vizite la Roman şi cele două cantine; ele au fost întâmpinate de un public numeros, în majoritate compus din femeile şi copiii mobilizaţilor, care au salutat-o pe suverană cu strigăte de „Trăiască regina, trăiască principesa! Trăiască buna noastră mamă!”. Regina a primit explicaţii despre modul de funcţionare al celor două cantine, rămânând „pe deplin satisfăcută auzind că de la începutul războiului cantinele funcţionează împărţind gratuit alimente la peste 800 de familii sărmane. În urmă i se prezintă un raport detaliat asupra activităţii acestor cantine.”
Desigur, şi problema orfanilor de război a preocupat în aceeaşi măsură autorităţile centrale, dar şi locale. Se impunea infiinţarea grabnică a unor orfelinate care să instituţionalizeze aceşti copii şi să preia îngrijirea şi educarea lor, în condiţiile în care mulţi dintre ei erau fără nici un sprijin în urma decesului ambilor părinţi: tatăl pe front şi mama răpusă de molimă. În judeţul Roman au funcţionat 8 orfelinate, iar în oraş două, unul aparţinând Diviziei a 7-a Infanterie. Iniţiativa înfiinţării unui cămin pentru orfani şi a unui azil pentru invalizi a aparţinut prefectului G. Kapri. Fondurile urmau să fie obţinute din beneficiul adus de înfiinţarea la Roman a unui depozit de lemne tăiate, ce urmau să fie vândute la preţul maximal, rezolvându-se prin aceasta şi problema aprovizionării cu lemne a populaţiei. Nu avem informaţii cu privire la concretizarea înfiinţării depozitului, dar cert este că în noiembrie 1917 orfelinatul era aproape gata pentru deschidere, fiind nevoie decât de procurarea unor obiecte casnice necesare unei bune funcţionări. Sediul era situat pe strada Jora nr. 4 „într-o modestă casă amenajată însă după toate cerinţele unei locuinţe igienice şi sănătoase. În această casă a carităţii publice vor fi internaţi 23 de copii, toţi rămaşi orfani de pe urma războiului”, iar fondurile necesare întreţinerii vor fi procurate de primărie şi din diferite subscripţii publice. Un apel emoţionant pentru susţinerea materială a acestor cămine pentru orfani vine şi din partea preşedintelui Asociaţiei învăţătorilor romaşcani, Eugen Dimitriu, care propunea, cu speranţa că nu va refuza nici un coleg, ca fiecare profesor să doneze leafa pe o zi şi „fiecare şcoală să trimită prin revizorat din lucrul manual al elevelor, cămăşi, ciorapi”, iar băieţii să dea câte „o pălărie de paie făcută de ei.” „Grija ce vom arăta-o – se preciza în apel – faţă de aceşti copii, elevii noştri de azi sau de mâine, va stârni în inima lor drag şi recunoştinţa către noi, iar noi sufleteşte ne vom simţi destul de mulţumiţi că ne-am făcut cea mai sfântă datorie”.
Din dispoziţia Ministerului de Război de orfani trebuiau să se ocupe şi trupele armatei; Divizia a 7-a din Roman „a cules orfanii din zona unde a luptat” şi a înfiinţat provizoriu un orfelinat la Helegiu, unde orfanii au primit hrană şi li s-au acordat primele îngrijiri. Având în grija sa peste 100 de copii, acest orfelinat a fost mutat la Roman şi instalat în strada Ştefan cel Mare nr. 242. Şi cum statul prea puţin mai putea susţine financiar aceste instituţii, fondurile au fost obţinute şi în acest caz prin donaţii făcute de ofiţerii Diviziei a 7-a, care şi-au propus a-l patrona şi după război, prin lansarea unui număr de 32 de liste de subscripţie printre notabilităţile oraşului şi din reprezentaţii de binefacere (concertul Enescu, concertul Caravia) şi alte donaţii.
Oraşul Roman şi populaţia sa au avut de suportat povara grea a tuturor acestor nenorociri aduse de război, dar încercarea a fost în cele din urmă depăşită prin efortul comun al locuitorilor, al autorităţilor locale, al guvernanţilor şi al militarilor aliaţi. Reacţia fiecăruia a fost conformă educaţiei, preceptelor morale şi a posibilităţilor. Majoritatea a dat dovadă de solidaritate umană şi patriotism, iar tânăra generaţie nu are decât de învăţat din aceste lecţii ale istoriei.

Pentru profesorii de istorie din oraşul Roman - un proiect de opţional util "Istoria oraşului Roman"

CURRICULUM OPŢIONAL LA DECIZIA ŞCOLII
PROIECT DE OPŢIONAL PENTRU ANUL ŞCOLAR 2008-2009

Denumirea opţionalului: Istoria oraşului Roman
Aria curriculară: Om şi societate
Tipul de opţional: opţional la nivel de disciplină
Durata: 1 an – 1 oră pe săptămănă
Clasa: a X-a/ a XI-a
Unitatea şcolară: Colegiul Naţional „Roman-Vodă”
Profesor: Pescaru Monica

I. ARGUMENT:
Elaborarea şi aplicarea noului curriculum au în vedere, între altele, posibilitatea construirii unor parcursuri individuale de învăţare printr-o ofertă curriculară flexibilă, adaptată specificului şcolii şi intereselor elevilor.
Cursul opţional Istoria oraşului Roman îşi propune să exploreze istoria bogată şi zbuciumată a acestei aşezări multiseculare, blagoslovită a fiinţa aici la confluenţa apelor Moldovei cu Siretul. Printr-un demers didactic flexibil, prezentul opţional îi va familiariza pe elevi cu aspectele deosebit de interesante ale istoriei şi vieţii oraşului şi locuitorilor lui din cele mai îndepărtate vremuri până în zilele noastre, evidenţiind importanţa acestui personaj colectiv – comunitatea locală. În acest fel, poate fi cultivat respectul faţă de înaintaşi, poate fi promovată cinstirea memoriei lor, pot fi apreciate la justa lor valoare realităţile prezentului. Termeni ca civism, solidaritate, implicare în viaţa comunităţii, altruism, sacrificiu capătă noi valenţe şi un conţinut real, contribuind la formarea personalităţii elevului şi la integrarea lui socială. Elevii sunt astfel încurajaţi să afle mai multe despre trecutul comunităţii în care trăiesc, fiindu-le stimulată curiozitatea ştiinţifică, respectul faţă de înaintaşi şi sacrificiul lor, responsabilitatea, gândirea critică. De asemenea, cursul îşi propune să elimine lacunele observate anterior în cunoştinţele elevilor despre istoria localităţii în care trăiesc, prea puţin valorificată în timpul orelor de curs şi urmăreşte realizarea interdisciplinarităţii, prin explicarea şi înţelegerea legăturilor cauzale dintre diferitele procese istorice, făcând apel şi la noţiunile altor discipline studiate, prin transfer de cunoştinţe. În cadrul cursului, elevii vor avea posibilitatea de a realiza proiecte individuale sau de grup, fiindu-le astfel dezvoltate atât capacităţile de muncă individuală şi încrederea în sine, cât şi lucrul în echipă care oferă posibilitatea unei participări mai responsabile şi a unei cooperări mai strânse. Pentru a dinamiza procesul de predare-învăţare şi pentru a le forma elevilor abilităţi şi deprinderi intelectuale superioare (tehnici de cercetare şi interpretare), aceştia vor avea contact direct cu sursele istorice – documente, presa locală, vizite la muzeu, la monumente istorice şi cimitirul eroilor. De asemenea, poate fi utilizată tehnologia multimedia pentru informare, dar şi pentru prezentarea produselor muncii lor.
Acest opţional vine, aşadar să completeze şi să aprofundeze deprinderile şi cunoştinţele prevăzute în programa şcolară a orelor din trunchiul comun, să dezvolte plenar personalitatea elevului, capabil să analizeze, să propună soluţii, să accepte diversitatea şi dialogul, să abordeze perspectivele multiple asupra trecutului, să-şi însuşească şi să practice atitudinile şi valorile domocratice.

II. COMPETENŢE GENERALE:
1. Utilizarea corectă şi coerentă a limbajului general de specialitate (termeni şi noţiuni istorice, concepte);
2. Dezvoltarea comportamentului civic prin exersarea deprinderilor sociale;
3. Formarea imaginii pozitive despre sine şi despre ceilalţi;
4. Utilizarea surselor istorice, a metodelor şi tehnicilor adecvate istoriei pentru rezolvarea de probleme;

III. VALORI ŞI ATITUDINI:
• Gândire critică şi flexibilă;
• Relaţionarea pozitivă cu ceilalţi;
• Asumarea toleranţei etnice, religioase şi culturale;
• Preocuparea pentru viaţa comunităţii în care trăiesc şi pentru trecutul acesteia;
• Dezvoltare atiutudinilor pro-active în viaţa personală şi cea socială;
• Încredere în sine şi cooperarea activă, stimularea curiozităţii ştiinţifice;

IV. COMPETENŢE SPECIFICE ŞI ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE:


COMPETENŢE SPECIFICE
ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE
- încadrarea evenimentelor locale în context naţional şi universal; - prezentarea principalelor caracteristici geografice şi istorice ale Romanului
- identificarea pe hartă a localităţii natale;
- să identifice şi să folosească informa-
ţiile oferite de sursele istorice referitoare
la trecutul oraşului Roman; - analizarea documentelor istorice, a
presei vremii şi interpretarea informaţiilor obţinute;
- realizarea unui discurs pornind de la o realita
te observată;
- cunoaşterea caracteristicilor economi-
ce, sociale, politice şi culturale care formează imaginea unei comunităţi lo-
cale; - întocmirea unor grafice şi interpretarea unor
documente istorice;
- realizarea unor analize comparative;
- identificarea unor posibile teme referi-
toare la istoria oraşului; - dezbatere;
- alcătuirea unui plan logic şi elaborarea unui
text (eseu, referat);
- aprecierea rolului personalităţilor în
istoria localităţii; - întocmirea unor fişe biografice pentru perso-
nalităţile locale;
- compararea unor opinii şi argumente
diferite referitoare la o temă de istorie
locală;
- aprecierea valorilor trecutului prin raportarea la realităţile prezentului local,
naţional şi universal; - formularea unor opinii personale referitoare
la teme dată;

- utilizarea mijloacelor IT pentru informare şi documentare;

- analiza diversităţii sociale, culturale şi
de civilizaţie pornind de la sursele istori-
ce; - identificarea cauzelor care au condus la buna
convieţuire a românilor cu diferitele etnii (evrei,
armeni etc.) în oraşul Roman;
- alcătuirea planului unei investigaţii, a
unui proiect pesonal sau de grup,
privitor la istoria oraşului; - identificarea surselor de informare (bibliotecă,
muzeul de istorie, Internet) şi realizarea unui proiect cu o temă la alegere din istoria oraşului



V. CONŢINUTURI TEMATICE:

1. Introducere
2. Oraşul Roman – coordonate geografice şi istorice
a. Aşezare şi caracteristici geografice;
b. Originea şi vechimea oraşului;
c. Portretul unui ctitor – Roman I Muşat;
3. Romanul medieval:
a. Cetăţile medievale ale Romanului şi rolul lor politic şi economic
4. Între tradiţie şi modernitate: Romanul în sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea:
a. În vâltoarea marilor evenimente ale istoriei naţionale moderne – contribuţii romaşcane la revoluţia paşoptistă, Unirea Principatelor şi Războiul de Independenţă;
b.Aspecte economice, sociale, culturale şi edilitare ale Romanului la începutul secolului al XX-lea;
5. Oraşul Roman în vreme de război (1914-1918):
a. Participarea trupelor romaşcane la Războiul Întregirii;
b. Aportul romaşcanilor la susţinerea efortului de război;
c. Viaţa cotidiană în anii războiului;
6. Economic, social, politic şi cultural între cele două războaie mondiale.
7. A doua conflagraţie mondială şi impactul ei asupra vieţii oraşului.
8. Romanul „epocii de aur”: „schimbarea la faţă” a oraşului.
9. Personalităţi romaşcane de ieri şi de azi.

VI. SUGESTII METODOLOGICE Şi MODALITĂŢI DE EVALUARE:
Tema se pretează la utilizarea şi investigarea unor surse istorice diverse referitoare la istoria Romanului: documente istorice, imagini, memorialistică, presa vremii, fondurile arhivistice ( totuşi mai greu accesibile), monografii, lucrări generale, site-uri Internet etc.
Se pot utiliza metode active variate, precum descoperirea, comparaţia, studiul de caz, dezbaterea, proiecte personale şi de grup, investigaţia, compararea mai multor surse istorice care prezintă aceeaşi problemă istorică. Elevii pot fi antrenaţi în citirea, analizarea sau chiar realizarea unor grafice şi tabele sinoptice.
Activitatea din clasă poate fi completată cu vizita la Muzeul de Istorie, monumente istorice locale şi Cimitirul eroilor, unde elevii pot observa şi analiza materialul arheologic şi arhivistic. Evaluarea se poate realiza prin intermediul lucrărilor scise cu itemi semi-obiectivi şi obiectivi, referate, portofolii, realizarea de biografii sau eseuri, iar ca mijloace didactice se pot utiliza harta judeţului Roman, imagini ale Romanului de altădată, calculatorul.
VII. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:
1. Andone Delahomiceni, Mihai, Pagini din istoria Romanului 1989-2004. Legislativ, executiv, cultură, Editura Grafit, Bacău, 2007
2. Cozărescu, Epifanie, Clocotici, Octav, Istoricul Spitalului Municipal Precista Mare din Roman până la bicentenar (1998); Parţial şi al vieţii medico-farmaceutice romaşcane, S.C. „Ştiinţa şi Tehnica” S. A. , Roman, 2001
3. Istoria oraşului Roman 1392-1992, Societatea culturală „Roman – 600”, Roman, 1992
4. Kiriţescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României 1916-1919, vol I-II, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989
5. Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol III, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1991
6. Prangati, Constantin, Oameni politici şi de stat din judeţul Neamţ, Ed. Babel, Bacău, 2003
7. Steţcu, Nicolae, Gheorghe A. M. Ciobanu, Pagini din istoria liceului Roman-Vodă 1872-1972, editată de Liceul „Roman-Vodă”, Roman, 1972


Voi posta si alte materiale utile acestui curs opţional. Aştept comentarii!

Inceputuri...

De ce roman1ist? Pentru ca suntem romascani, pentru ca ne place istoria si pentru ca vrem sa aflati mai multe despre noi si sa comunicam...Urati-ne noroc!